NOU! Servicii deszapezire si degivrare de la Apache Gardens!

Standard

sigla gardensA (cam) venit iarna! În mijlocul lunii octombrie, când toţi ne așteptam la ploi și o răcire treptată, surpriză! – am trecut de la sandale și ochelari de soare, direct la cizme, mănuși și fulare! Ba chiar am avut parte de o primă ninsoare consistentă, care s-a și depus într-un strat destul de considerabil încât să mobilizeze primele utilaje de deszăpezire, și să sperie șoferii trimiţându-i la service pentru schimbarea anvelopelor.

Apache Gardens a început ciclul de pregătire a grădinilor pentru iarnă: curăţă copacii, taie arbuștii și scoate apa din sistemele de irigaţie. Deci s-a cam terminat cu grădinăritul, până prin martie, timp în care vom lăsa în seama naturii să se regenereze și/sau să hiberneze, după caz. Şi totuși, munca echipei Apache nu se termină aici! Căci au gândit pentru clienţii lor o serie de servicii pentru sezonul hibernal. Astăzi am să vă povestesc despre unul din noile servicii Apache Gardens.

DESZĂPEZIRE manuală (cu clasica lopată) sau mecanizată (cu freza de zăpadă) și DEGIVRARE

Mulţi dintre noi considerăm că nu avem nevoie de ajutor profesionist pentru îndepărtarea zăpezii și prevenirea formării poleiului, și că ne descurcăm singuri – doar avem două mâini și două picioare, ce poate fi atât de greu?! Într-adevăr nu pare mare lucru, mai ales când avem o casă pe un singur nivel și o curte mică, dar chiar și așa intemperiile iernii ne pot veni de hac în anumite situaţii.

Spre exemplu, dacă ninge abundent și continuu câteva zile, vom da zăpada non-stop (uf, ce obositor!) formând nămeţi de o parte și de alta a curţii, nămeţi care în scurt timp ne vor întrece în înălţime, moment în care deja trebuie să eliberăm curtea. Și începem să cărăm zăpada – cu roaba/pubela/sania (după dotările și preferinţele fiecăruia) – la poartă, ocupând trotuarul și chiar carosabilul. Dar – ce să vezi – vecinii gândesc la fel, astfel că și ei au cărat zăpada afară din curte, iar acum avem cu toţii curţile curate, dar nu prea mai e loc să mergem pe stradă, nici pe jos nici cu mașina! Să nu mai vorbim de ilegalitatea situaţiei, deoarece știm cu toţii că legea cere ca trotuarul din faţa curţii să fie curat, altfel riscăm ca cineva să-și rupă vreun picior în faţa proprietăţii noastre, și uite-așa ajungem buni de plată! Deci să recapitulăm, ce-am făcut până acum? Am obosit și ne doare spatele (Doamne ferește de vreo hernie!) de câtă zăpadă am curăţat și cărat, primim amendă pentru blocarea trotuarului și carosabilului, iar cireașa de pe tort – cheltuieli de spitalizare (+despăgubiri) pentru nenea poștașul care și-a rupt piciorul în faţa porţii noastre (în plus, încep să curgă blestemele pensionarilor care-și vor primi pensiile cu întârziere, nu mai au timp să cumpere cadourile nepoţilor pentru Sărbători, iar nepoţii ajung să creadă că Moș Crăciun nu există!).

Scenariul de mai sus este un “cel mai rău caz”, dar nu-i așa că sunt destul de multe variabile și probabilităţi (matematica, bat-o vina!) încât să nu merite asumarea riscului? Ca să nu mai vorbim de metodele autohtone de prevenire a poleiului – sarea și nisipul – oameni buni, renunţaţi la ele! “Mușcă” la propriu din beton, asfalt, gresie sau pavele, care trebuie ulterior înlocuite deci alţi bani, altă distracţie! Sau înlăturarea zăpezii de pe acoperiș – asta e chiar riscant, mai ales după 2-3 căni de vin fiert că deh, trebuie să ne încălzim în prealabil pentru ieșirea la zăpadă, am dreptate?

Eu personal am acasă beton, strat peste strat peste strat, cam la 2 ani mai turnăm un strat pentru că materialele folosite peste iarnă îl mănâncă la propriu! Iar bietul tata, numai el știe de câte ori a căzut de pe scară (sau cu tot cu ea) în timp ce curăţa jgheaburile de zăpadă, ba chiar i-a picat câte o bucată de gheaţă de pe acoperiș fix în cap de câteva ori, iar unele din peripeţiile astea l-au făcut să aterizeze de urgenţă la spital chiar în perioada Sărbătorilor!

Dar gata, de acum îi chem pe băieţii de la Apache Gardens să facă tot ce trebuie pe afară. Să stăm și noi bine-mersi în casă, la căldurică, lângă brad, cu vin fiert, privind pe fereastră cum băieţii curăţă jgheaburile și marginea acoperișului, apoi dau toată zăpada din curte, o evacuează, iar în final stropesc ei cu soluţiile lor profesionale împotriva îngheţului. Și poate în final îi cinstim și pe ei cu vin fiert, dar numai după ce și-au făcut datoria.

Așa să tot fie iarnă, zic! Bucuraţi-vă de iarnă, de Sărbătoarea sfântă a nașterii Domnului, pregătiţi-vă pentru primirea oaspeţilor și lăsaţi profesioniștii să facă munca grea, riscantă și neplăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s